Science-Fiction: de la vis la tehnologie

science-fiction-tehnologie

Putem doar ghici viitorul tehnologiei, însă istoria sugerează că el este deja descris amănunțit în lucrările de science-fiction.

În filmul „Star Trek: The Voyage Home” din 1986, echipajul de pe USS Enterprise se deplasează înapoi până în secolul al XX-lea, pentru a împiedica extincția unei specii de balene. În timpul vizitei, Montgomery Scott („Scotty”) trebuie să utilizeze un computer pentru a verifica ceva și, atunci când un tehnician îi spune să folosească dispozitivul său Macintosh, Scotty duce mouse-ul la gură și rostește: „Computer!”. Personajele secolului 20 îl privesc cu uimire și neîncredere, părându-li-se de-a dreptul hilar.

Acum putem viziona scena pe telefoanele smart personale, fapt cel puțin la fel de hilar. În plus, smartphone-ul seamănă foarte mult cu dispozitivul de pe care Kirk vorbea cu echipajul Enterprise, în timp ce se afla pe o planetă ostilă.

Utilizarea unui dispozitiv wireless pentru a vorbi cu cineva aflat la mii de mile distanță a fost science-fiction acum doar trei decenii. În prezent e ceva absolut obișnuit, S.F.-ul a devenit realitate.

Depășirea neîncrederii

In America anilor ’50, un cotidian („New York Journal American”) publica săptămânal o serie de benzi desenate intitulată „Buck Rogers în secolul 25”. Buck, un pilot din secolul al XX-lea, inhalează un gaz și intră în comă, din care se trezește cinci secole mai târziu. Devine liderul „băieților buni” și, pe parcursul seriei, pilotează nave spațiale.

Imaginați-vă suspiciunea și chiar amuzamentul cititorilor din urmă cu 70 de ani!

Pentru a înțelege cu adevărat materiale science-fiction trebuie „depășită neîncrederea” („suspension of disbelief”), un termen inventat de poetul american Samuel Taylor Coleridge în 1817. Pentru a te putea integra în lumea lui Buck Rogers – pentru a te bucura de poveste – trebuie să accepți ca fiind rezonabile lucruri pe care în mod obișnuit le crezi imposibile.

Ideea de a zbura dincolo de atmosfera Pământului părea absurdă în anii ’40 – ’50, însă 20 de ani mai târziu ne îndreptam spre Lună. Cu cât citești mai mult, cu atât realizezi că de fapt ficțiunea este precursoarea realității științifice.

De fapt, science-fiction-ul literar a apărut pe la 1900, odată cu romanele scriitorul francez Jules Verne. (Unii consideră că Verne este „tatăl științei”, în timp ce alții îl acordă titlul autorului englez H.G. Wells). Verne a scris despre călătoriile în aer, în spațiu și subacvatice, înainte ca avioanele, navele spațiale sau submarinele să fi fost inventate.

elicopter leonardo da vinci

Îndrăznesc să îi contrazic și pe unii și pe alții – eu consider că „tatăl științei” este Leonardo da Vinci, ale cărui schițe din secolul al XVI-lea conțin elicoptere, avioane și tancuri.

Accelerarea trecerii de la Sci-Fi la realitate

La începuturile science-fiction-ului, perioada de timp necesară materializării ideilor era cuprins între 50 și 100 de ani; acum este cu mult mai scurtă. În plus, ficțiunea și faptele se întrepătrund adesea în moduri diferite decât acum câțiva ani. 

Autorii de S.F. reprezintă de fapt parte a procesului de dezvoltare:

  • Arthur C. Clarke, renumit pentru „2001: A Space Odyssey”, a venit cu ideea de sateliți geostaționari în 1945, propunând utilizarea lor ca și relee de telecomunicații. Sună cunoscut, nu?
  • Isaac Asimov , autorul seriei „Robot”, scrisă între anii 1942 și 1985, ne-a lăsat faimoasele trei legi ale roboticii :
  1. Un robot nu poate să rănească o ființă umană, sau, prin pasivitate, să permită unei ființe umane să-și facă rău sie sau altora.
  2. Un robot trebuie să se supună ordinelor oamenilor, cu excepția cazurilor în care astfel de ordine ar intra în conflict cu prima lege.
  3. Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acțiunile sale nu intră în conflict cu prima sau cu cea de-a doua lege.

Ceea ce este deosebit de interesant despre legile lui Asimov este că acestea nu au fost acceptate numai în lumea Sci-Fi ca reguli fundamentale, ci au fost menționate și în proiecte majore de dezvoltare ale roboticii, făcându-se referințe la ele de către cei mai importanți teoreticieni ai robotizării.

Când fanteziile devin repere științifice

Perioada de timp dintre emiterea unor concepte S.F. și materializarea lor a continuat să se micșoreze dramatic, în concordanță cu dezvoltarea  internetului. Acest fapt a accelerat foarte mult progresele științifice.

Autorul William Gibson a fost unul dintre primii care a văzut potențialul internetului. În scurta poveste din 1982, „Burning Chrome”, a inventat termenul ‘Cyberspace‘ – care a devenit denumirea preferată a spațiului în care există tot conținutul de pe internet.

Bruce Sterling, prin romanul „Insule în rețea” (Islands in the Net) din 1988, a fost de asemenea profetic. Cartea a fost scrisă înainte de utilizarea pe scară largă a internetului, a dezvoltării rețelelor web și a utilizării comunicațiilor mobile, însă povestea a fost construită în jurul comunicării wireless totale, a centrelor de „Big Data”, și a pirateriei de date ca și atac terorist. Vorbeam despre previziuni…  

Romanul lui Neal Stephenson din 1992, „Snow Crash”, descrie cum în viitor vor exista lumi virtuale tridimensionale. În 2003 apare „Second Life”, o platformă virtuală 3D destinată activitaților de tot felul – de afaceri, educaționale, recreative, etc. – care în 2011 a avut mai mult de un milion de utilizatori activi. A urmat apariția jocurilor de tip MMO (massive multiplayer online), odată cu lansarea jocului „World of Warcraft”. Acesta a înregistrat peste 10 milioane de utilizatori activi.

Vernor Vinge, profesor de matematică și laureat al premiului Hugo pentru literatură, a deschis o nouă zonă de speculații cu eseul său din 1993 „The Singularity Technological Coming”. Autorul consideră că „în termen de treizeci de ani, vom avea mijloacele tehnologice de creare a unei inteligențe supraomenești. La scurt timp, epoca umană va fi încheiată.” Ideea de inteligență artificială pare acum banală, nu?

Am ajuns departe de Jules Verne. Acum, scriitori de science-fiction cu doctorate în diverse științe, nu numai că scriu romane, dar, de asemenea, depășesc ocazional ficțiunea pentru a ne arăta unde ne poate conduce tehnologia.

Cum va arăta viitorul?

De mai bine de 150 de ani, scriitorii de science-fiction au încercat să ne arate către ce ne îndreptăm. De multe ori au greșit, însă privind în ansamblu, putem considera opera lor ca fiind profetică.  

Pe parcurs, scrierile lor au captat imaginația inginerilor și a teoreticienilor, ale căror abilități au făcut ca profețiile să devină realitate, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. 

Putem doar specula pe tema viitorului tehnologiei, dar istoria sugerează că el este deja descris într-una sau mai multe lucrări de science-fiction.

Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar, fără ea, nu vom pleca nicăieri.

Carl Sagan

Citește și: Navele spațiale din viitor ar putea funcționa cu apă

Despre autor: Florin C.

S-ar putea să te intereseze și:

2 Comments

  1. Foarte mișto articolul.

    La un moment dat citeam că viitorul nu ni-l facem noi cu mintea noastră. Viitorul este conturat de operele SF vechi sau contemporane care inspiră cercetătorii să verifice anumite ipoteze, iar uneori chiar să le materializeze într-o fromă sau alta.

    Evoluția se face doar împreună. E nevoie de o minte creativă (ca a noastră) care să abereze diverse chestii la bere. Și o minte analitică, științifică aș spune, care să pună în practică imaginația creativilor. Așa funcționează 🙂

    Mult spor cu siteul! Să nu vă opriți din postări. Sunt abonat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *